Datorita intalnirii in colectivele de elevi a cazurilor de copii cu cerinte educative special , dascalul , fie el educator sau invatator , trebuie sa abordeze si sa integreze si acesti copii ca si cum si ei sunt copii normali.Acest lucru nu se poate realiza decat folosind metode si forme de invatare adaptate intelectului lor.
forme de integrare a copiilor cu ces
Nu de putine ori avem cazuri de copii ce prezinta tulburari de limbaj , limbajul fiind un element esential de socializare , prin notiunile vehiculate si prin schimburile de intentii, ganduri , expresii.Faptul ca limbajul copilului este slab dezvoltat influenteaza in mod negativ relatiile cu copii de aceeasi varsta cooperarea dintre ei, acceptarea regulilor de grup, pe cand dezvoltarea limbajului reduce anxietatea, faciliteaza libertatea de manifestare Limbajul permite copilului sa-si exprime sentimentele, nevoile, trairile; il ajuta sa se cunoasca pe el si pe cei din jur. Sunt doar cateva aspecte ale legaturii limbajului cu integrarea sociala a prescolarilor. Deci, copiii trebuie incurajati sa se exprime, deoarece acest lucru le va influenta libertatea de manifestare.
La gradinita este important sa optimizam dezvoltarea personalitatii copilului si , in acelasi timp, sa favorizam relatii constructive in grup. Una dintre sarcinile gradinitei este socializarea copiilor. Este esential pentru prescolari sa invete sa traiasca impreuna, pentru ca mai tarziu fiecare sa poata sa-si ocupe locul in societate. Integrarea sociala aduce in lumina relatia copil-mediu, relatie concretizata prin actiuni si reactiuni reciproce ce au loc intre factorii componenti.
Educaţia integrată va permite copiilor cu CES să trăiascăalături de ceilalţi copii, să desfăşoare activităţi comune,dobândind abilităţi în vederea adaptării, integrării şidevenirii lor ca şi ceilalţi.
În ţara noastră, elevii cu cerinţe educative speciale auînvăţat în şcoli speciale, cu cadre didactice pregătite pentrua lucra cu astfel de copii, dar în ultimii ani, s-a ajuns laconcluzia că procedându-se astfel, aceşti elevi sunt oarecumexcluşi din viaţa socială şi s-a decis întegrarea lor înînvăţământul de masă.Şcoala, ca instituţie publică de formare şi socializare umanătrebuie să răspundă cerinţelor tuturor elevilor, atât celorcare au un ritm de învăţare şi un potenţial intelectual şiaptitudinal peste medie, dar şi celor care manifestă deficienţede învăţare. Ambele categorii pot fi considerate cu cerinţeeducative speciale şi necesită un program individualizat deînvăţare.În calitate de profesor, am fost pusă în situaţia de a avea laclasă elevi cu cerinţe educative speciale şi, în astfel desituaţii, am încercat să găsesc cele mai bune metode depredare-învăţare pentru a-i determina pe toţi participanţii laactul educaţional să se implice conştient în activităţilederulate.Am ţinut cont de faptul că elevii integraţi au nevoie desprijinul nostru, al cadrelor didactice şi de sprijinul colegilorde clasă. Ei nu trebuie marginalizaţi în niciun fel, nu trebuie"uitaţi" în clasă pornind de la ideea că nu vor putea ajungeniciodată ca şi ceilalţi elevi.Obiectivul principal al şcolilor de masă în care învaţă eleviicu CES este asigurarea integrării acestora în mediul şcolar.Şcoala trebuie să aibă în vedere transformarea elevului într-opersoană capabilă să-şi creeze propriile procese şi strategiide raţionament, utile pentru rezolvarea problemelor reale şiapropiate. Adaptarea curriculum-ului la nivelul clasei reprezintă una dintresoluţiile propuse de către factorii abilitaţi. O calitateesenţială a curriculum-ului şcolar actual este aceea că vizeazăun grad mare de flexibilitate, astfel încât să permită fiecăruicopil să avanseze în ritmul său şi să fie tratat în funcţiede capacităţile sale de învăţare. Pentru aceasta este nevoie caformularea obiectivelor, stabilirea conţinuturilor instruirii,modalităţile de transmitere a informaţiilor în clasă şievaluarea elevilor să se facă diferenţiat.Astfel, în urma analizei amănunţite a evaluărilor iniţiale, amproiectat conţinuturile individualizat şi diferenţiat, astfelîncât să poată fi înţelese de către elevi, am avut în vederefaptul că învăţarea trebuie văzută ca un proces la care eleviiparticipă în mod activ, îşi asumă roluri şiresponsabilităţi. Planificarea individualizată a învăţării presupune adaptareaeducaţiei la nevoile individuale din perspectiva diferenţelordintre elevi. Diferenţierea curriculumului, atât pentru copiii cudizabilităţi, cât şi pentru cei cu potenţial de învăţareridicat se întemeiază pe aceleaşi premize: sistemul deînvăţământ se poate adapta unor abilităţi şi trebuinţediferite; aceleaşi scopuri educaţionale pot fi atinse prin maimulte tipuri de programe adaptate; realizarea scopuriloreducaţionale este facilitată de selecţia şi organizareaobiectivelor educaţionale conform diferenţelor individuale;diferitele trebuinţe educaţionale pot fi întâmpinate prinoportunităţi educaţionale variate.Diferenţierea curriculară necesită astfel selecţionareasarcinilor de învăţare după criteriul maturităţiiintelectuale, ritmul de lucru şi nu după criteriul vârsteicronologice. Este nevoie de o adaptare a procesului instructiveducativ la posibilităţile intelectuale, la interesele cognitive,la ritmul şi stilul de învăţare al elevului. Toţi elevii care participă la procesul de educaţie trebuie săbeneficieze de o diferenţiere educaţională pentru că: auabilităţi diferite, au interese diferite, au experienţeanterioare de învăţare diferite, provin din medii socialediferite, au diferite comportamente afective(timiditate,emotivitate) au potenţial individual de învăţare, învaţă înritmuri diferite, au stiluri de învăţare diferite. Adapatrea curriculum-ului realizat de cadrul didactic la clasăpentru predarea, învăţarea, evaluarea diferenţiată se poaterealiza prin:adaptarea conţinuturilor, având în vedere atât aspectulcantitativ, cât şi aspectul calitativ, planurile şi programeleşcolare fiind adaptate la potenţialul de învăţare al elevuluiprin extindere, selectarea obiectivelor şi derularea unor programede recuperare şi remediere şcolară; adaptarea proceselor didactice având în vederea mărimea şigradul de dificultate al sarcinii, metodele de predare (metode deînvăţare prin cooperare, metode active-participative, joculdidactic), materialul didactic(intuitiv), timpul de lucru alocat,nivelul de sprijin (sprijin suplimentar prin cadre didactice desprijin); adaptarea mediului de învăţare fizic, psihologic şi social; adaptarea procesului de evaluare, având ca finalitatedezvoltarea unor capacitaţi individuale ce se pot exprima prindiverse proiecte şi produse (scrise, orale, vizuale, kinestezice). Modalitatea de evaluare poate fi adaptată în funcţie depotenţialul individual. Evaluarea trebuie să vizeze identificareaprogresului realizat de elev, luând ca punct de plecare rezultateleevaluării iniţiale. Tratarea individualizată a şcolarilor facilitează adaptareaacestora la cerinţele şi obiectivele procesuluiinstructiv-educativ şi presupune corelarea între cerinţeleprogramei şi posibilităţile copiilor.Tratarea diferenţiată exprimă necesitatea ca organizarea,desfăşurarea şi evaluarea activităţilor instructiv-educativesă stimuleze dezvoltarea copilului. Sarcinile care se dau copilului să fie în concordanţă cu însuşirile depersonalitate, care se află în permanent devenire şitransformare, astfel asigurându-se o amplificare a efortului psihicşi fizic al copilului.Diferenţierea se poate face atât prin curriculum, prin extindereaşi profunzimea cunoştinţelor propuse spre învăţare, cât şiprin formele de organizare a activităţii şi a metodelor didacticeutilizate. Copiii aflaţi în diferite faze ale insuccesului şcolarpot fi cuprinşi în activităţi frontale, dar trebuie trataţi şiindividual, cu sarcini de lucru care să ţină seama dedificultăţile lor. Cadrul didactic trebuie să pună un accent pe abordarea pozitivă acomportamentului copiilor, ameliorarea practicilor educaţionale,cum ar fi: evitarea discriminărilor, a favorizării sauetichetării copiilor, evitarea reacţiilor impulsive neadecvate, aameninţării şi intimidării copiilor, exprimarea încrederii înposibilităţile fiecărui copil de a reuşi.În activităţile didactice destinate elevilor cu CES se pot folosimetodele expozitive (povestirea, expunerea, explicaţia,descrierea), dar trebuie respectate anumite cerinţe: să sefolosească un limbaj adecvat, corespunzător nivelului comunicăriiverbale, prezentarea să fie clară, precisă, concisă, ideile săfie sistematizate, să se recurgă la procedee şi materialeintuitive, să se antreneze elevii prin întrebări de controlpentru a verifica nivelul înţelegerii conţinuturilor de cătreaceştia şi pentru a interveni cu noi explicaţii atunci când seimpune acest lucru.Metodele de simulare (jocul didactic, dramatizarea) pot fi aplicatecu succes atât în ceea ce priveşte conţinutul unor discipline,cât şi în formarea şi dezvoltarea comunicării la elevii cudeficienţe mintale şi senzoriale. Implicarea lor cât mai directăîn situaţii de viaţă simulate, trezesc motivaţia şi implicăparticiparea activă, emoţională a elevilor, constituind şi unmijloc de socializare şi interrelaţionare cu cei din jur.Metoda demonstraţiei ajută elevii cu dizabilităţi săînţeleagă elementele de bază ale unui fenomen sau proces.Alături de metoda demonstraţiei, exerciţiul constituie o metodăcu o largă aplicabilitate în educaţia specială, mai ales înactivităţile de consolidare a cunoştinţelor şi de formare adeprinderilor.În activitatea educativă a copiilor cu cerinţe educative specialese poate folosi cu maximă eficienţă învăţarea prin cooperare.Lecţiile bazate pe învăţarea prin cooperare permit evaluareafrecventă a performanţei fiecărui elev care trebuie să ofere unrăspuns în nume personal sau în numele grupului, elevii se ajutăunii pe alţii, încurajându-se şi împărtăşindu-şi ideile,explică celorlalţi, discută ceea ce ştiu, învaţă unii de laalţii, realizează că au nevoie unii de alţii pentru a duce labun sfârşit o sarcină a grupului.Integrarea copiilor cu CES se poate realiza nu numai prinactivităţi educative şcolare, ci şi prin activităţiextracurriculare. Este necesară o riguroasă planificare, organizare şidesfăşurare a acestor tipuri de activităţi în relaţie directăcu posibilităţile reale ale elevilor şi pentru a veni înîntâmpinarea problemelor pe care elevii respectivi le resimt înraport cu actul educaţional.Rolul terapeutic al activităţilor extracurriculare constă înfaptul că prin ele se poate realiza mai uşor socializarea copiilorcu CES. În funcţie de specificul lor, aceste activităţidezvoltă la elevi priceperi, deprinderi şi abilităţi cognitiveşi comportamentale, mult mai solide, pentru că, desfăşurându-seîn afara cadrului tradiţional al sălii de clasă, ele permitcontactul direct cu realitatea socială. Activităţile extracurriculare de tipul vizitelor, excursiior şidrumeţiilor, permit dezvoltarea relaţiilor interpersonale şi omai bună relaţionare a copiilor cu societatea, sporireainteresului de cunoaştere a frumuseţilor naturale şi depatrimoniu, formarea şi dezvoltarea unor sentimente de preţuire amediului natural, în vederea adoptării unui comportament ecologicadecvat. Concursurile cu tematică diferită (sportive, artistice, pediscipline de studiu etc.) dezvoltă la elevii cu CES, spiritul decompetiţie, de echipă, încrederea în forţele proprii, îimobilizează la cooperare.Educaţia integrată va permite copiilor cu CES să trăiascăalături de ceilalţi copii, să desfăşoare activităţi comune,dobândind abilităţi în vederea adaptării, integrării şidevenirii lor ca şi ceilalţi. 2ff7e9595c
Comments